S-AU  SCURS  DOUĂ  DECENII  DE  LA  PREZENTAREA  PRIMULUI  SPECTACOL  DE  OPERĂ  PE  SCENA  OPEREI  ŞI  TEATRULUI  MADLENIANUM  DIN  ZEMUN

Au trecut ca prin vis două decenii, de la premiera primei opere puse în scena Operei şi teatrului Madlenianum din Zemun. La 26 ianuarie 1999 a fost interpretată opera comică „Căsătoria secretă” de Domenico Cimarosa, cu care Opera de cameră Madlenianum şi-a inaugurat activitatea. Încă de atunci această instituţie şi-a propus misiunea de a prezenta lucrări mai rar interpretate şi mai puţin cunoscute de mari compozitori, precum şi opere comandate compozitorilor autohtoni. Data de 26 ianuarie devenită tradiţie, se sărbătoreşte de obicei în fiecare an sub denumirea de Ziua Operei şiTeatrului Madlenianum, cu o academie solemnă şi un spectacol de operă.

Astfel la data respectivă (26 ianuarie 2019), la Opera şi teatrul Madlenianum din Zemun am petrecut clipe minunate urmărind în prima parte a manifestării înmânarea distincţiilor jubiliare pentru contribuţie la promovarea activităţii Operei şi teatrului Madlenianum celor mai merituoşi colaboratori, iar în partea a doua spectacolul cu opera I Pagliscci (Paiaţe) de Ruggiero Leoncavallo. Drintre cele 33 de personalităţi premiate amintim doar câteva nume: redactoarea emisiunii Kao sav normalan svet, (Ca toată lumea normală) Tanja Peternek, baletanul Konstantin Kostjukov, actorul Ivan Bosilčić, onorata şi mult stimata Marija Ana Adamov critic muzical şi muzicolog, Gordana Krajačić critic muzical, apreciatul compozitor de renume mondial Ivan Jevtić, apoi dintre instituţii amintim: Radioteleviziunea Serbiei, Poatul de radio Belgrad şi redactoarea muzicală Aleksandra Paladin, ziarul Politika – redacţia de cultură etc.

Prima operă comandată de Madlenne Zeppter compozitorului Ivan Jevtić a fost opera Mandragola (Mandragoră) după textul cu acelaş titlu de Niccolo Macchiavelli care este şi primul spectacol de operă din creaţia lui Ivan Jevtić, adăugată opusului său componistic foarte variat şi extensiv.

Ivan Jevtić

Mandragola ste o lucrare foarte complexă şi printr-un surplus de elemente se dovedeşte a fi originală, caldă, sinceră, veselă şi din punct de vedere al stilului cu totul specifică, de fapt o creaţie postmodernistă care satisface standardele creative cele mai complexe iar realizarea ei necesită cele mai înalte criterii contemporane de prelegere. Fiecare ton justifică conţinutul şi specificul acestei opere, burleşti, cu caracter comic accentuat, cu tendinţe de bufonie şi grotesc. Ivan Jevtić crează o muzică în care predomină ritmul şi mişcarea naturală. În opera comică Mandragola desluşim, în special, iscusinţa compozitorului în ce priveşte orchestraţia de un colorit bogat, ţinând cont în acelaşi timp şi de posibilităţile tehnice şi expresive ale fiecărui instrument în parte, precum şi spiritualitatea sonoră ce îndreaptă atenţia ascultătorului spre lumea bucuriei, spre observarea lucrurilor ce ne înconjoară, spre totul ce constituie viaţa fiecăruia dintre noi.

Această versiune buffo a operei Mandragola de Ivan Jevtić, inspirată de momentul actual, prezent şi la noi, natalitatea scăzută, în care floarea miraculoasă mandragora, aidoma elixirului dragostei, lui Donizetti, rezolvă în mod eficient problemele naşterii, imoralităţii şi desfrânării, este o lucrare succintă în expresivitatea sa dramatică şi muzicală pronunţată, şi se urmăreşte cu uşurinţă şi cu mult interes de publicul spectator.

Opera Mandragola de Ivan Jevtić a mai fost pusă cu mare succes, în scena Teatrului Aleksandriski din Sankt Ptersburg în ianuarie 2012. În iunie 2016 libretul a fost tradus în limba italiană şi o nouă premieră şi două reprezentaţii s-u desfăşurat pe scena Teatro lirico din Hawana, Cuba. Urmează, în viitorul apropiat, cîteva prezentări ale acestei opere pe scenele teatrelor din Italia. Ar fi de dorit ca ansamblul Operei şi teatrului Madlenianum să se prezinte şi pe scena Teatrului naţional sârb din Novi Sad.

 

Fragment spicuit din critica Mariei Ana Adamov

Aşa cum am amintit mai sus, după înmânarea recunoştinţelor şi distincţiilor jubiliare am urmărit spectacolul cu opera I Pagliacci compusă în două acte de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu, care cuprinde graniţa subţire dintre veselia clovnilor de pe scenă şi realitatea vieţii grele de comediant călător. O poveste de dragoste înfocată, cu pasiuni şi trădări, desfăşurată pe scenă şi în afara scenei, între arlechini uneori zâmbitori, alteori trişti. I Pagliacci, este considerată şi unul dintre manifestele Verismului în opera italiană, prin expunerea, în Prolog, a principalelor idei estetice ale curentului.

Este una dintre lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice. Acţiunea se petrece în satul Montalto din Calabria, din sudul Italiei.

 

Spectacolul I Pagliacci de Ruggiero Leoncavallo prezentat în seara aniversării, a beneficiat de o regie împrospătată de ideile lui Jurij Aleksandrov, dar a fascinat publicul în primul rând prin nivelul distribuţiei şi de această dată locală. I Pagliacci a marcat personaje absolut remarcabile: baritonul Marko Pantelić în rolul lui Tonio, baritonul Vasa Stajkić, simpatic şi în formă vocală ca de obicei, în rolul lui Silvio, tenorul Ljubomir Popović în rolul lui Bepo. Aceşti solişti au adunat însă cele mai multe aplauze şi asentimente ale publicului. Rolul Neddei a fost interpretat cu farmec şi perfectă stăpânire vocală de soprana Branislava Podrumac, care a reuşit să umple scena prin jocul actoricesc nuanţat şi prin strălucirea ei vocală. Recunosc, că pentru mine, revelaţia a reprezentat-o baritonul Nikola Kitanovski care a apărut în dificilul rol al lui Canio, partitură cu atât mai dificilă cu cât cuprinde momente celebre pentru repertoriul liric al tuturor timpurilor cum este aria Vesti la giuba – exemplar construită vocal şi expresiv de Nikola Kitanovski sau replica finală „La commedia e finita” care va rămâne întotdeauna în memoria publicului mult timp după stingerea ultimului acord. Spectacolul Pagliacci din seara aniversării a fost conceput cu un sfârşit fericit, nu tragic, o idee minunată, binevenită pentru publicul care a plecat acasă mulţumit, cu gânduri plăcute.

 

Corul alcătuit din tinere şi tineri artişti reprezentând masele largi şi-a realizat scopul prin jocul de scenă plastic şi sugestiv (ba se plimbau pe scenă, ba coborau în sală printre public) şi prin vocile lor proaspete şi bine postate. Orchestra a acompaniat fidel toate evenimentele petrecute pe scenă. Totul a fost coordonat corect de mâna sigură a dirijorului Đorđe Stanković.

Festivitatea s-a încheiat cu o recepţie la care s-au adunat admiratori, simpatizanţi pasionaţi ai Operei şi teatrului Madlenianum din Zemun împărtăşindu-şi părerile despre marele eveniment, aniversarea a două decenii de la prima reprezentaţie de operă pe acena acestei instituţii prestigioase.

Illeana Okolišan Baba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *